30 Mar România fără „creier”: nu schimbăm jucătorii, schimbăm sistemul
Vreau să plec de la o idee simplă si anume cea ca România nu mai are un jucător de tip Gheorghe Hagi.
Și, realist vorbind, probabil nu va avea în viitorul apropiat.
După Hagi, România a avut fotbaliști importanți. Adrian Mutu a fost talent pur, dar un jucător de execuție. Cristian Chivu a fost inteligență defensivă. Mirel Rădoi a fost lider. Nicolae Stanciu a fost, poate, cel mai apropiat de ideea de „număr 10”, dar fără să controleze ritmul unui meci. Ianis Hagi a avut profilul, dar nu a reușit niciodată să devină punctul central al jocului.
România a avut jucători buni. Dar nu a mai avut un „creier”.
Și atunci întrebarea nu mai este „de ce nu avem un Hagi?”.
Întrebarea este: ce facem în condițiile în care știm că nu îl avem?
Pentru că aici se blochează totul.
România continuă să joace ca și cum ar avea un „creier”. Continuă să folosească sisteme care presupun un jucător capabil să lege jocul, să dicteze ritmul și să creeze constant. Doar că acel jucător nu există.
Și atunci totul devine forțat. Jocul devine lent, previzibil, fragmentat.
Dacă acceptăm realitatea, lucrurile se simplifică. Pentru ca nu schimbăm jucătorii. Schimbăm sistemul.
România nu duce lipsă de jucători. România are, în acest moment, un grup de 23–25 de jucători utilizabili. Problema este că nu sunt folosiți într-un sistem de joc care sa ii avantajeze.
Dacă ne uităm la profilul acestor jucători, vedem un tipar clar.
De-a lungul timpului România a produs:
· portari buni
· fundași solizi
· mijlocași de efort
· jucători de viteză în ofensivă
România nu produce:
· mijlocași de creație
· jucători care să controleze jocul
Și atunci întrebarea devine simplă: poți construi un sistem în jurul acestor calități?
Eu cred ca da.
Dar doar dacă renunțam la ideea de a juca un fotbal care nu ni se potriveste.
Un astfel de sistem trebuie să plece de la lucrurile pe care le ai, nu de la cele pe care ți le dorești.
Asta înseamnă:
· construcție simplificată
· distanțe mici între linii
· recuperare rapidă
· tranziții verticale
Nu mai construiești lent. Nu mai cauți pase complicate. Nu mai depinzi de un jucător care să decidă pentru toți.
Pentru ca nu avem acest gen de jucator.
Recuperezi, pasezi rapid, ataci spațiul.
Un joc simplu, dar organizat.
Dacă ne uităm la jucătorii disponibili, lucrurile devin și mai clare.
România are un nucleu decent și, mai important, are varietate.
În poartă, Târnovanu,Aioani, Sava sau Moldovan oferă stabilitate și perspectivă.
În apărare, Drăgușin și Ratiu par sa fie baza, cu variante precum Ghita, Racovițan sau Mihai Popescu.
Pe laterale, jucători ca Sorescu sau Borza oferă exact ce trebuie într-un sistem simplu: energie și execuție rapidă.
În mijloc, nu ai un „creier”, dar ai piese utile: Marius Marin pentru echilibru, Răzvan Marin pentru construcție, Dragomir pentru progresie. Tănase poate intra din bancă pentru impact.
Aici apar și jucători care se potrivesc mai bine decât par la prima vedere.
Adrian Șut este un mijlocaș disciplinat, care joacă simplu și rapid. Nu impresionează, dar exact asta îl face util într-un sistem organizat.
Darius Olaru aduce energie și prezență în careu. Nu controlează jocul, dar îl poate influența prin mișcare și intensitate.
Alexandru Musi este un jucător de bandă care aduce verticalitate și agresivitate. Nu construiește, dar poate rupe ritmul adversarului.
Mihai Lixandru este un profil de echilibru, util într-un sistem în care rolurile trebuie respectate, nu reinventate.
În ofensivă, lucrurile sunt și mai clare.
Dennis Man este un jucator periculos. Nu este un „creier”, dar este cel care poate decide faze.
Valentin Mihăilă și Claudiu Petrila aduc viteză și ruperi de ritm.
Ștefan Baiaram oferă legătura între linii.
Denis Drăguș și Daniel Bîrligea au fost deja testati in confruntari la nivel de club dar si la nationala.
Louis Munteanu este un profil care merită urmărit atent. Nu este încă o certitudine, dar are instinct de gol și prezență în careu, lucruri destul de rare în fotbalul românesc.
Daca adaugam la lista de mai sus cateva nume ca Boloca, Vermesan, Burnete, Rares Ilie, Coubis sau Biliboc atunci parca avem un tablou mai amplu.
La final l-as adauga si pe David Miculescu. Stiu, multa lume imi va sari in cap. Ca rateaza mult, ca nu e exact.
Dar e un jucator de 1.89, 24 ani, cu nenumarate prezente in cupe europene, rezistent la efort si suficient de puternic pentru a pune probleme adversarilor.
Lista nu este perfectă. Dar este suficientă.
Și aici este ideea centrală.
Nu construiești o echipă în jurul unui jucător.
Construiești un sistem în care mai mulți jucători pot face același lucru, suficient de bine.
Un posibil sistem pentru România, în acest context, ar fi un 4-4-2 flexibil.
Nu pentru că este modern sau spectaculos, ci pentru că funcționează fără „creier”.
Ai două linii compacte, responsabilitate împărțită în mijloc și doi jucători în atac.
Nu mai izolezi vârful. Nu mai depinzi de un „număr 10”. Nu mai complici jocul.
Când România pierde mingea, cele două linii de câte patru se compactează rapid spre centru. Distanța dintre ele rămâne sub 25 de metri. Man și Mihăilă presează purtătorul de minge de sus. Recuperarea se face rapid, mingea ajunge direct la Drăguș sau Bîrligea prin pase verticale. Nu există un jucător care să organizeze — există un mecanism care funcționează colectiv
Un posibil 11 ar putea arăta astfel:
Aioani
Sorescu — Ghiță — Drăgușin — Borza
Man — Răzvan Marin — Șut — Mihăilă
Bîrligea — Drăguș
Cu rotații reale:
· Louis Munteanu în atac
· Petrila pe bandă
· Olaru pentru energie și pătrunderi
· Dragomir pentru progresie
· Musi pentru verticalitate
· Lixandru pentru echilibru
Nu este o echipă perfectă. Dar este o echipă care poate avea logică.
Pentru că, în final, problema României nu este că nu are jucători. Problema este că nu are o idee.
România nu are nevoie de un nou Hagi.
România are nevoie de un sistem în care să nu mai depindă de unul.
No Comments